Apeluri de proiecte Apeluri de proiecte

Înapoi

Conservarea şi Revitalizarea Patrimoniului Cultural şi Natural - SCHEMA DE GRANTURI MICI

București Ianuarie 2014

Granturile SEE oferă finanţare pentru 16 state membre UE din Europa Centrală, de Est şi de Sud. O sumă de 1,79 miliarde de euro a fost pusă deoparte în cadrul granturilor SEE şi granturilor norvegiene pentru perioada de programare 2009-2014.

Obiectivele generale ale Mecanismelor Financiare 2009-2014 sunt de a contribui la reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul SEE şi de a consolida relaţiile bilaterale între Statul Donator şi Statul Beneficiar.

Pentru a asigura implementarea Mecanismului Financiar SEE a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Regatul Norvegiei, Republica Islanda, Principatul Liechtenstein și Guvernul României pentru perioada 2009 – 2014, care a intrat în vigoare la data de 22 martie 2012 și a fost amendat pe 18 octombrie 2012.

Regulile și principiile pe care se fundamentează implementarea Mecanismului Financiar SEE 2009 - 2014/Granturile SEE sunt stabilite în Regulamentul privind Mecanismul Finaciar al Spațiului Economic European 2009 - 2014 și anexele sale. Mai multe informații privind cadrul legal de implementare a MFSEE pot fi găsite pe www.eeagrants.ro.

Granturile SEE contribuie, inter alia, la protejarea patrimoniului cultural şi la revitalizarea patrimoniului cultural şi la promovarea diversităţii, dialogului intercultural, întărirea culturilor minorităţilor şi a schimburilor culturale, oferind un sprijin de peste 200 de milioane de euro în 16 state beneficiare. România beneficiază de finanţare în valoare de 20,8 milioane de euro pentru sectorul cultural, din care 16.470.588 euro pentru protejarea și revitalizarea patrimoniului cultural. Bugetul total al prezentei cereri de proiecte este 9.821.004 de euro.

În România, Programul Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), în calitate de Operator de Program, în parteneriat cu Directoratul Norvegian pentru Patrimoniu Cultural (Directorate for Cultural Heritage Norway), în calitate de Partener de Program din statele donatoare.

Cel puţin 10% din valoarea totală a Programului va fi alocată proiectelor ce vizează îmbunătățirea situației populației de etnie romă. Accentul se pune pe creșterea protecției și valorificării patrimoniului cultural al romilor, cu scopul de a consolida identitatea lor culturală, evaluarea proiectului urmarind relevanța acestuia cu privire la îmbunătățirea situației minorităților naționale (inclusiv a populația de etnie romă).

Informatii complete in atasament: Ro Call SMALL GRANT SCHEME PA16RO12 _ ROMANA.docx